Kiss Dénes István

életrajz | kontakt | publikációs lista

utolsó frissítés: 2015. szept.

Elita locală din Căpusu Mare. Studia Universitatis Babes—Bolyai. Sociologia, 2004/1.


Structura elitei locale din comuna Căpuşu Mare. Studiu de caz.

Societăţile fostului bloc socialist din Centrul şi Estul Europei cunosc  în anii 90, un proces profund de schimbare socială. Pentru cercetătorii şi analiştii acestui proces schimbările provenite în rândul elitei constituie o temă de o importanţă aparte. Interesul deosebit faţă de această temă are mai multe cauze. Pe de o parte se află în strânsă legătură cu dimensiunea morală a acesteia, atingând problema dreptăţii sociale, pe de altă parte, formarea unei noi elite profesionale, competentă în situaţia schimbată a mileniului trei este vitală pentru societate, elitele (în special elita antreprenorială) fiind considerate “motoarele” difuziunii inovaţiei sociale (Zeleanu, 1996). Deşi “elita rurală” cu greu se include sub noţiunea de elită folosită în sociologie, în accepţiunea noastră însemnând stratul superior al structurii sociale locale, ideile de mai sus rămân valabile şi în cazul ei.

În literatura sociologiei rurale pot fi întâlnite două tipuri de teme care abordează elita rurală. Există pe de o parte modelările structurii sociale a populaţiei satelor, elita rurală constituind “vârful” acestor structuri de obicei piramidale. Pe de altă parte putem întâlni descrieri delimitate la unele subgrupuri al elitei rurale, care în momentul analizei sunt considerate ca fiind cele mai importante. Pentru a vedea principalele schimbări ce au survenit în ultimul secol în caracterul şi structura elitei rurale vom trece în revistă câteva dintre aceste modele şi descrirei.

Elita rurală în perspectivă istorică

            Într-o lucrare despre structura socială a satului în curs de capitalizare de la începutul secolului Egyed Ákos ne prezintă o structură de clasă. În accesiunea lui satul  este o unitate socială omogenă ocupaţional, cu preocupare agrară. Diferenţierea socială se realizează pe baza deosebirilor existente în tipul gospodăriilor ţărăneşti, care diferă între ele în funcţie de mărimea pământului prelucrat, gradul de dezvoltare al dotării tehnice şi sistemul de prelucrare al pământului. Pe baza acestor criterii el distinge gospodăria proletară, gospodăria mică (“pitică”) gospodăria mică autarhică, gospodăria simplă producătoare de marfă, gospodărie dezvoltată producătoare de marfă şi gospodăria ţărănească capitalistă (Egyed, 1981:209).  Aceste tipuri de gospodărire, combinate cu principiul de structurare al teoriei de clasă, posedarea mijloacelor de producţie, respectiv angajarea forţei de muncă exterioare familiei rezultă o structură socială alcătuită din două clase (posesori de pământ şi cei fără pământ), diferenţiată însă în trei straturi: burghezia ţărănească, ţărănimea mijlocie şi ţărănimea săracă. Elita societăţii rurale astfel modelate ar fi deci burghezia ţărănească, care dispune de o gospodărie de tip capitalist, angajând în mod constant şi forţă de muncă exterioară, în cantitate care depăşeşte forţa de muncă din familie. Caracteristica cea mai importantă a gospodăriei capitaliste, respectiv a apartenenţei la elită era nu atât cantitatea pământului prelucrat, cât modul de producţie. (Egyed, 1981:228)

Un deficit serios al acestui model o constituie trecerea cu vederea peste câteva alte elemente ale societăţii rurale, cum erau moşierii, intelectualii, industriaşii, etc. Această deficienţă este bine completată în modelul de structură oferit de Erdei Ferenc. În concepţia lui Erdei structura socială a satului aflat în curs de capitalizare din prima jumătate a secolului 20.poate fi descrisă cu ajutorul a două principii de structurare, cu cea a societăţii cu structură de stăruri (feudale) şi cea a societăţii burgheze (capitaliste). Ca structură de stăruri, structura satului se compune din ţărani şi “domni”. Deşi acestea sunt diferenţiate în interior, este mai importantă această diviziune în două segmente. Ca structură burgheză, lumea satului se împarte în proletari (industriali şi agrari), mica burghezime (industriaşă, dar uneori şi agrară) şi clasă de mijloc (“inteligenţa rurală”). Deoarece şi în vârful acestei structuri se situează moşierul, şi în acest model elita absolută al satului este moşierul, “domnul” (sau grupul acestora), pe lângă care există însă şi alte câteva grupuri de elită, în ambele dimensiuni de structurare. Există o elită ţărănească, alcătuită deci din gospodarii de frunte ai satului (corespunzătoare cu elita ţărănească descrisă şi de Egyed), există însă pe de altă parte şi o elită alcătuită din membrii mai înstăriţi ai burghezimii mici (comercianţi, industriaşi) şi elita  burgheză intelectuală, “inteligenţa rurală”. Acest grup este alcătuit din învăţători, profesori, preoţi, funcţionari etc., principala caracteristică al acestora fiind serviciul de stat, care le asigură un venit relativ mare faţă de condiţiile de câştig al satului. Datorită independenţei financiare inteligenţa rurală se bucură şi de o relativă independenţă socială faţă de lumea locală a satului. Este interesantă şi traiectoria socială al acestui grup: iniţial membrii grupului erau honoraţiori, angajaţii comunităţii locale, şi plătite tot de către localnici, cu un statut şi prestigiu distins doar în sensul şi în măsura specificităţii funcţiei lor. Statutul şi prestigiul grupului s-a bucurat de o creştere importantă odată cu începerea formării societăţii burgheze, din honoraţiori devenind funcţionari de stat şi din reprezentanţii comunităţii locale devenind delegaţii unei puteri superioare, externe faţă de sat, delegaţii statului (Erdei, 1974:145-154).

            Descrierea scurtă a structurii sociale a satului din epoca socialismului o găsim la Traian Vedinaş. “Colectivizarea şi organizarea birocratică a activităţilor economice din “cooperativele agricole” au conturat o stratificare socială specifică: nomenclatura rurală (cadre cu funcţii politice, cadre cu funcţii administrative), salariaţi agricoli (mici funcţionari şi lucrători în sectorul zootehnic, creşterea oilor, creşterea vacilor) şi zilierii, acei locuitori ai satelor, deposedaţi de proprietate în urma colectivizării. (...) Mai exista şi categoria navetiştilor, care erau de fapt şi zilieri la CAP, după-amiază şi duminica, dar erau şi muncitori încadraţi în întreprinderi industriale, din vecinătatea localităţii lor de reşedinţă.” (Vedinaş, 2001: 106).

            Elementul comun în aceste ultime două modele este prezenţa puterii “externe” a statului, relaţia dintre comunitatea locală şi statul fiind în ambele cazuri factorul determinant al structurii sociale locale — idee centrală şi la Verdery, în viziunea căreia pătrunderea tot mai profundă a puterii statale în lumea rurală constituie procesul pe baza căruia se poate interpreta istoria satului transilvănean. Ultimele 2,5 de secole din istoria ruralului transilvănean se poate caracteriza ca “o uriaşă creştere a puterii statului asupra sătenilor , şi o concomitentă extensiune a prezenţei sale în viaţa acestora.” (Verdery, 1993: 339) Această “colonizare” tot mai profundă a lumii rurale are ca scop extracţia cât mai eficientă a surplusului producţiei ţărăneşti, astfel relaţia comunitate locală / stat fiind articulat de un conflict de interese. Cu accentuarea acestui conflict devine tot mai importantă setul unor roluri intermediatoare dintre cele două părţi, rolul de intermediator devenind principala caracteristică al nomenclaturii rurale din era socialistă. Elita rurală a sistemului socialist poate fi surprinsă deci prin această relaţie antagonistică între stat şi comunitate locală, ei fiind pe de o parte “agenţii” statului, dar care în acelaşi timp de obicei fac parte integrantă şi din comunitatea locală. Aceşti agenţi sunt cadrele rurale ale birocraţiilor de stat, în primul rând conducătorii instituţiilor economice (Cooperative Agricole de Producţie, Întreprinderi Agricole de Stat etc.) dar şi ale instituţiilor “adiacente” acestora: reprezentanţii locali ai sistemului de administraţie publică şi al organizaţiei de partid. Situaţia lor în relaţia conflictuală dintre comunitate locală şi instituţiile statului este descrisă de către Steven Sampson în felul următor: “Primarii (care în acelaşi timp sunt şi prim secretari de partid), viceprimarii, secretarii de partid, conducătorii cooperativelor agricole şi preşedintele cooperativelor de consum sunt ultimii ochi din lanţul administraţiei româneşti, dar ei nu sunt birocraţi sau funcţionari impersonali. Spre deosebire de funcţionarii nivelurilor mai înalte de stat şi de partid ei nu se ocupă cu un public anonim, ci cu prieteni consăteni, cu care trăiesc şi muncesc împreună.” (Sampson, 1983:80) Poziţia lor în comunitate este determinată de capabilitatea lor de a realiza un echilibru între cerinţele opuse ale statului şi ale comunităţii. (Sampson, 1983:83)

            Modelele referitoare la epoca socialistă a satului amintite mai sus prezintă o unilateralitate, prin accentuarea exclusivă a elitei nomenclaturiste. Nu putem trece cu vederea însă faptul, că penetrarea tot mai profundă a statului în lumea locală rurală are două laturi, pe lângă structurile extractive amintite mai sus pătrunzând în lumea satului şi anumite structuri instituţionale cu caracter redistributiv, cum sunt sistemul de învăţământ, sistemul de asistenţă medicală, sistemul telecomunicaţiilor etc. Acestea la rândul lor creează posibilitatea formării unui alt grup de elită rurală, a unei elite culturale. Într-o lucrare proprie, referitoare la anii 80 ai erei socialiste am ajuns la concluzia că elita rurală a vremii respective consta din două fracţiuni, o elită administrativ-economică şi o elită culturală. Elita administrativ-economică se compunea din ocupanţii poziţiilor enumerate la elita nomenclaturistă, iar grupul se distingea cu atât mai marcant, cu cât rotaţia cadrelor era mai lentă, adică cu cât persoanele respective au reuşit să-şi stabilizeze poziţiile. Membrii acestui grup aveau studii şcolare medii, caracteristică distinctivă faţă de membrii elitei culturale, alcătuită în majoritate din persoane cu studii superioare: cadre didactice (în special profesori), medici, stomatologi etc. (Kiss, manuscris). Am putea spune deci, că în această perioadă s-a produs o diferenţiere interioară al categoriei descrise mai înainte ca inteligenţa rurală (vezi la Erdei). 

            În descrierile elitei rurale din perioada post-socialistă se accentuează şi un alt grup de elită, denumit cel mai frecvent elita antreprenorială sau elita economică rurală. Într-un studiu al atelierului de antropologie culturală KAM se disting patru tipuri de antreprenori rurali. Întreprinzătorul agricol, având o gospodărie agricolă cu o mărime excepţională faţă de gospodăriile tipice satelor. Membrul tipic al grupului ori a evitat cu succes colectivizarea, ori a ocupat poziţii în fostele CAP-uri care nu erau supuse politicii rotaţiei cadrelor. Ambele situaţii au făcut posibilă acumularea unei averi relativ mari, care după 1989 a însemnat un avantaj relativ, făcând posibilă cumpărarea unor imobile, maşini şi utilaje agricole la licitaţiile fostelor CAP-uri.

            Întreprinzătorul rural este un tip de elită formată în era socialistă, apariţia lor datorându-se formării lipsei acute de mărfuri în economia socialistă, favorizată şi de apariţia corupţiei. Aceşti întreprinzători de obicei produceau mărfuri cu valoare mică, dar de care, în vremea dezvoltării extensive a industriei, marile uzine aveau nevoie în cantitate aproape nelimitată. Cheia succesului era reţeaua relaţiilor personale şi calităţile personale de organizare. Membrii grupului au fost în acelaşi timp şi proprietari şi manageri, munca lor se limita exclusiv la susţinerea bunelor relaţii cu finanţele şi cu poliţia economică, în producţie lucrau angajaţi. În perioada post-socialistă acest tip de elită economică a ajuns în criză, din cauza schimbării totale a mediului economic.

            Întreprinzătorul tânăr este unt tip aparte, alcătuit din  persoane cu vârsta între 20 şi 30 ani, provenind ori din familiile de întreprinzători prezentate adineauri, ori din familii care în anii 80 au îndrumat copiii în şcoli şi locuri de muncă orăşeneşti — situaţie care a favorizat formarea unei competenţe de decizie neobişnuit de mare la aceşti tineri, competenţă pe baza căreia aceştia aveau posibilitatea să decidă în favoarea pornirii unei întreprinderi. Caracteristica comună a întreprinzătorilor acestui grup este lipsa unei poziţii stabile în perioada socialistă.

            Tipul experimentator se referă la familii care se ocupă cu comerţ (sau deschid magazine) dar care nu consideră această activitate ca activitate principală. Pot avea origini sociale diferite, singura caracteristică comună a lor este acela, că s-au îndepărtat de modelul familial tradiţional agrar înainte de 1989. Cel puţin un membru de familie are studii şcolare medii, iar foarte frecvent cineva din familie a acumulat experienţă într-o poziţie administrativă. (KAM, 1993:157-170)

            Dea-lungul ultimului secol întâlnim deci mai multe tipuri de elită rurală. Putem întâlni elita agrară, alcătuită din cei mai mari gospodari, dar mai ales din întreprinzători agricoli; elita intelectuală, formată din pedagogi şi alte persoane cu nivel de studii mai ridicat decât nivelul general/mediu de şcolaritate a locuitorilor satului;  o elită administrativă (în funcţie de epocă denumită şi elită nomenclaturistă) alcătuită din ocupanţii funcţiilor de conducere a instituţiilor administrative; elită întreprinzătoare format din întreprinzătorilor rurali, iar referitor la unele epoci s-a vorbit şi despre elita micilor industriaşi. Diferitele epoci pot fi caracterizate cu dominanţa diferitelor tipuri de elite, este însă foarte clar că toate aceste tipuri de elită rurală au existat în mod continuu  sau dispariţia unora dintre ele dovedindu-se doar temporară. Din această cauză am pornit  analiza noastră empirică cu orizontul de aşteptare ca toate aceste tipuri de elită să existe şi în zilele noastre, orişicare ar fi structura interioară a elitei de astăzi.

Un posibil model teoretic al elitei rurale

            Deşi grupurile de elită prezentate mai sus provin din modele diferite, ele pot fi integrate într-un model, scop în care vom folosi teoria câmpului a lui Bourdieu. Autorul respectiv distinge trei dimensiuni ale structurii sociale, dimensiunea economică, culturală şi cea socială, poziţia individului în fiecare dimensiune fiind determinată de o formă specială de capital. În dimensiune economică poziţia individului în structura socială este determinată de capitalul economic, în dimensiune culturală de capitalul cultural (în formă incorporată, obiectivată sau instituţionalizată), iar capitalul social include atât capitalul simbolic (prestigiul social acumulat) cât şi reţelele de cunoştinţe şi recunoaşteri reciproce. Poziţia individului în structura socială este determinată de volumul şi compoziţia capitalului personal. Societatea se compune deci din clase sociale articulate pe baza cuantumului de capital posedat, iar clasele sociale se diferenţiază în mai multe fracţiuni care diferă între ele în funcţie de compoziţia caracteristică a capitalului posedat (Bourdieu, 1997). Cu ajutorul noţiunii de capital putem defini elita rurală locală ca stratul superior al structurii locale, apartenenţa la elită fiind determinată de cuantumul capitalului posedat. Elita astfel definită poate să aibă diferite fracţiuni, în funcţie de compoziţia caracteristică a capitalului fiecăreia. În principiu putem vorbi despre elită economică (în cazul celor cu capital dominant economic) şi elită culturală (cei cu capital dominant cultural). Acestea la rândul lor se pot diferenţia în alte sub-fracţiuni, în funcţie de specificitatea formei concrete al capitalului respectiv. Astfel elita economică poate fi compusă din elita agrară, caracterizat cu un capital economic predominant în formă de teren agricol, şi din elita întreprinzătoare, care posedă la fel un capital predominant economic, dar concretizat în formă de întreprindere particulară. Elita culturală (sau intelectuală) posedă un capital predominant cultural. Elita nomenclaturistă a perioadei socialiste a ocupat funcţiile administrative pe bază de capital simbolic-politic, pe care însă a transformat-o în timp scurt într-un capital cultural specific epocii (cu ajutorul diferitelor cursuri de formare ideologică, dar şi pragmatică), după care şi-a menţinut legitimitatea pe baza acestui capital cultural (Szelényi, 1989).

            Valoarea diferitelor forme de capital este determinată de mediul social, în mod special de mediul instituţional-organizaţional, idee ce apare în teoriile elitelor în noţiunea elitei organizaţionale (sau instituţionale). Pe baza definiţiilor organizaţional/instituţionale a elitelor se consideră a fi elită “un grup a cărei membrii posedă caracteristici specifice datorită unor cadre organizaţionale”. (Marger, citat de Takacs, 1998) Pe lângă posesia unui cuantum de capital global în cantitate excepţională, mediul instituţional este la fel de hotărâtor în privinţa apartenenţei la elită. Diferite cadre instituţionale favorizează anumite tipuri de capitaluri, sau altfel spus: valoarea diferitelor forme de capital depinde de un cadru instituţional adecvat. Astfel anumite forme de capital cultural pot fi valorificate numai în cadrul unui institut educaţional, iar valoarea unui capital economic poate creşte considerabil dacă aceasta se asociază cu o antrepriză.

            În timp ce prestigiul unui grup de elită este determinată de cadrul instituţional existent în momentul respectiv, traiectoria lor este determinată de schimbările acestui mediu. Acest lucru este în mod deosebit adevărat pentru elita zilelor noastre, formarea căreia a fost precedată de transformarea radicală a mediului instituţional. Importanţa acestei transformări este cu atât mai mare, încât ea s-a asociat cu un proces de redistribuire a averii de stat, proces bazat pe o mulţime de tehnici al conversiei de capital, cu o influenţă hotărâtoare asupra formării noii elite.

            Pentru analiza structurii elitei rurale, respectiv al dinamicii acestei structuri trebuie analizată pe de o parte compoziţia capitalului acestora, pe de altă parte variaţia în timp al mediului instituţional înconjurător, factorul principal determinant al procesului de acumulare a capitalului şi a variaţiei valorii acestuia.

 

Elita locală din satul Căpuşu Mare

Delimitarea populaţiei cercetate a fost realizat cu două metode. Pe baza considerentelor teoretice tratate prezentate mai sus, am formulat a definiţie operaţionalizată a elitei rurale, operaţionalizând capitalul cultural şi economic, incluzând şi eventuale persoane care ocupă funcţii de conducere în instituţiile locale fără să aibă în posesie formele de capital sus amintite. Astfel am considerat ca aparţinând de elita rurală locală toţi locuitorii satului care satisfac una dintre următoarele criterii: (1) au studii de învăţământ superior (universitar sau postliceal); (2) posedă teren agricol sau gospodărie relativ mare faţă de majoritatea consătenilor, (3) ocupă o poziţie de conducere într-o instituţie locală ne-economică (administraţie, învăţământ, sănătate, biiserică,  etc.) sau economică (de stat sau privată).

Ca metode de cercetare am realizat pe de o parte interviuri exploratoare, cu persoane despre care am presupus, că sunt buni cunoscători ai prezentului şi trecutului satului. Cu aceste interviuri am urmărit două scopuri: delimitarea concretă a elitei locale şi explorarea istoriei instituţiilor locale. Pe lângă aceste interviuri exploratoare am realizat interviuri despre istoria vieţii cu majoritatea persoanelor definite ca elite locale. Am folosit aceste interviuri pentru schiţarea unei biografii pentru fiecare membru a elitei locale (studiile şcolare, profesie, locuri de muncă, funcţii ocupate la locul de muncă, funcţii publice, etc.)

Satul — o scurtă prezentare

Satul Căpuşu Mare se află pe drumul internaţional dintre Cluj şi Oradea, la cca. 30 km distanţă de la Cluj, de-a lungul drumului european Cluj-Oradea. Este centru de comună, fiind astfel centrul administrativ a altor opt sate. Situând la poalele masivului Gilău, satul dispune de condiţii agrare slabe, fapt care de-a lungul veacurilor a determinat dezvoltarea industriei artizanale, şi a comerţului cu aceste produse. În perioada socialistă politica industrializării s-a întâlnit în mod norocos cu slabele condiţii agrare, conducând la orientarea forţei de muncă bărbăteşti către industrie. Având două oraşe la distanţe de 30 de km, şi încă două comune mari cu unităţi industriale proprii, Aghireş şi Gilău, găsirea unui loc de muncă şi deplasarea cu navetă zilnică la locul de muncă era uşoară. Posibilităţile de angajare în industrie era uşurată şi de deschiderea unei întreprinderi miniere în sat.

Cadrul instituţional al satului ca factor determinant al elitei locale

În general se poate spune, că o dezvoltare semnificativă a instituţiilor locale este caracteristic satelor care datorită procesului de reorganizare administrativă a ţării au obţinut un statut distins, fiind desemnate centre administrative a unei micro-regiuni, devenind în era socialistă locul majorităţii investiţiilor de stat de-a lungul mai multor decenii. Pe când satele periferice faţă centrul de comună au devenit localităţi deficitare în instituţii, în centrul de comună au fost înfiinţate tot mai multe instituţii a căror funcţii de conducere au însemnat noi poziţii de elită. Astfel în satul cercetat datorită reorganizărilor administrative preşedintele sfatului popular şi vicepreşedintele au devenit conducătorii a nouă sate, funcţiile urmaşe, cele a primarului şi a viceprimarului având acelaşi sferă de acţiune. De obicei înfiinţarea şcolilor generale cu opt clase a fost la fel de importantă, lărgirea instituţiei însemnând creşterea importanţei funcţiilor de conducere (director şi director adjunct), dar la fel de important a fost şi faptul, că astfel s-a creat posibilitatea stabilirii în sat a  unor persoane cu studii şcolare premergând nivelul de şcolarizare medie a localnicilor. Despre efectul instituţiilor sanitare asupra structurii sociale locale se poate spune acelaşi lucru. Dintre instituţiile ne-economice doar biserica şi-a păstrat raza de acţiune, rămânând singura instituţie proprie a satului, şi păstrând importanţa funcţiilor ei de conducere.

În privinţa istoriei instituţiilor economice “raţionalizarea” agriculturii, colectivizarea a avut un impact important asupra structurii sociale locale. În urma acestui proces s-a înfiinţat o unitate economică a cărei activitate atingea viaţa întregului sat, ceea ce a accentuat importanţa funcţiilor de conducere a acesteia, a preşedintelui şi a brigadierilor. Cu timpul, pentru deservirea cooperativei agricole a fost înfiinţat o staţie mecanică agricolă (AGROMEC-ul) cu o altă funcţie de conducere, devenită tot mai importantă. Tot în rândul instituţiilor economice trebuie menţionat şi mina de suprafaţă, o unitate industrială neobişnuită la sate. După 1990 instituţiile economice au trecut prin transformări profunde, şi cu timpul majoritatea lor s-a desfiinţat. Locul lor a fost preluat de instituţii economice private (srl-uri), locul cooperativei agricole de o asociaţie agricolă şi de gospodării agricole private. Procesul de transformare sau desfiinţare a instituţiilor vechi a avut o influenţă importantă asupra formării instituţiilor noi, în consecinţă şi asupra schimbărilor provenite în rândul elitei locale. În ceea ce urmează vom prezenta istoria fiecărei instituţii sus amintite, punând accent în primul rând pe efectul lor asupra elitei actuale.

Instituţii locale cu influenţă asupra elitei economice. Soarta şi reminiscenţele obiectivelor economice socialiste

Cooperativa agricolă

Datorită condiţiilor agricole nefavorabile (suprafaţă agricolă mică şi de slabă calitate) cooperativa agricolă de producţie a satului a fost una de mărime normală, la care aparţineau trei sate (pe lângă Căpuşu Mare satele Căpuşu Mic şi Straja). De-a lungul existenţei sale a avut mai mulţi conducători din sat, funcţia de preşedinte fiind ocupat pe rând de către trei localnici şi un bărbat din satul vecin Căpuşu Mic. Din anii 80 a început activitatea şi un inginer agricol, stabilit tot în Căpusu Mic, sat în care a locuit şi medicul veterinar. Datorită rotării relativ frecvente a cadrelor de conducere, precum şi datorită faptului că ultimul conducător nu era localnic, în momentul desfiinţării CAP-ului n-a existat o persoană sau un grup care să-şi “salveze” o parte mai semnificativă din averea CAP-ului în proprietate particulară, şi s-a produs o dispersare a averii respective. Efectivul de animale a fost vândut unei persoane din Gilău, iar o clădire a fost vândut unui om de afaceri cu relaţii de rudenie în sat, care intenţiona să deschidă o berărie. Deşi înfiinţarea berăriei a a eşuat, în clădirea respectivă funcţionează şi astăzi o mică firmă, cu numele de SALBER srl (şi pe care vom prezenta mai târziu ca obiectiv economic particular). Sumele obţinute din aceste vânzări au fost folosite la rambursarea datoriilor CAP-ului.

            Pentru salvarea unei clădiri de magazie, la iniţiativa a câtorva  localnici, dintre care şi un fost preşedinte CAP, în 1990 s-a înfiinţat o asociaţie agricolă, cu numele de FURNICA. Acesta, ca persoană juridică, a obţinut clădirea respectivă, în care funcţionează şi astăzi, deşi nu cu prea mare succes.  Una dintre cauza principale a insuccesului este vârsta ridicată a conducerii (“la vârsta lui chiar şi o deplasare la Cluj e o problemă pentru preşedinte”), care se datorează faptului, că agricultorii din sat în general au vârstă ridicată. Datorită activităţii reduse a asociaţiei, în ultimii ani au închiriat o parte din magazia cumpărată unei firme locale, pentru a obţine un venit suplimentar (firmei FAPEX, prezentat în cele ce urmează).

În încheierea prezentării desfiinţării cooperativei să vedem soarta foştilor conducători locali. TFJ este agricultor pensionar. La începutul anilor 90, la licitaţiile cooperativei şi-a cumpărat un tractor, cu toate acestea are doar o gospodărie de mărime normală. Se ocupă mai mult de grădinărit. Fii lui conduc câte o firmă particulară, care însă cu greu pot fi puse în legătură cu activitatea tatălui.

TDM a devenit gospodar, cu o gospodărie relativ mare faţă de gospodăriile satului, dar fără să producă pentru vânzare.

KBF, ultimul conducător local al cooperativei a fost unul dintre iniţiatorii asociaţiei FURNICA, şi este şi astăzi o persoană de conducere a acestuia. Este tot un prim gospodar al satului, dar şi el cu o gospodărie de tip ţărănesc.

Despre rolul procesului de desfiinţare a CAP-ului se poate enunţa, că acesta a ajutat câteva persoane să devină gospodari de frunte a satului. Aceste persoane însă sunt înaintaţi în vârstă, iar gospodăriile astfel înfiinţate se pare că nu sunt şi nu vor fi preluate de către membrii mai tineri al familiilor respective.

Staţia de mecanizare agricolă (AGROMEC)

Soarta AGROMEC-ului a fost determinat de faptul, că deşi se afla pe teritoriul satului, administrativ aparţinea de o unitate din Gilău. Cum conducătorul staţiei a fost de la înfiinţarea lui o persoană din Gilău, sătenii nici nu erau informaţi de evenimentele staţiei, dar nici nu puteau influenţa soarta acestuia. O perioadă de timp staţia a funcţionat în mod neschimbat, apoi o parte din utilaje au fost puse sub licitaţie. Astăzi staţia practic este desfiinţată (deşi formal nu), cu cuvintele unui sătean “în zece ani s-a amortizat”. Procesul de desfiinţare în zilele noastre a ajuns la final, momentan fiind puse sub licitaţie toate imobilele încă existente. Un posibil cumpărător este o firmă locală (FAPEX srl — prezentat mai târziu) care momentan închiriază una din clădirile staţiei. Din perspectiva elitei locale se poate spune, că procesul de desfiinţare nu a contribuit la formarea noii elite din sat, cu toate că după zece ani de transformare lentă o parte din bunurile lui se pare că vor trece în proprietatea unui întreprinzător local.

Mina

La fel ca şi AGROMEC-ul, mina de suprafaţă, aflată pe teritoriul satului aparţinea din punct de vedere administrativ de Combinatul Naţional de Minerit. Mina parţial funcţionează şi astăzi ca unitate industrială de stat. O parte din unitate a fost între timp privatizată, cumpărată de o firmă din Bucureşti (BENGOS srl), şi reprofilat pentru producţie de adezivi de construcţie, produs din materii prime extrase local. Conducătorul local al firmei a devenit un tânăr din Căpuşu Mare, cu studii economice superioare.

Partea minei rămasă în proprietate de stat a încetat mineritul de suprafaţă şi s-a  reprofilat în prelucrare de caolin. Directorul minei de stat este un bărbat din Căpuşu Mic, iar în întreprindere se mai află în funcţie de conducător o singură persoană din Căpuşu Mare, un subinginer. Tot în funcţie de conducere medie se mai află un alt bărbat (maistru de atelier), ceilalţi angajaţi locali sunt muncitori simpli. Din privinţa analizei elitei locale se poate conclude deci, că procesul de restructurare a unităţii miniere, deşi unitatea a preocupat cea mai mare parte din forţa de muncă locală, nu a reprezentat un cadru instituţional şi pentru o elită economică locală. Totuşi, funcţia de conducere a subinginerului local, existentă şi astăzi, reprezintă şi un prestigiu mărit, persoana respectivă ajungând să ocupe pentru o perioadă şi funcţia de viceprimar al comunei (vezi la subcapitolul despre administraţia locală).

Firme locale, înfiinţate după 1990

SALBER srl

Proprietarul şi conducătorul firmei este o persoană rezidentă în Cluj, de profesie inginer, cu relaţii de rudenie în sat. A decis înfiinţarea firmei încă în 1990, cumpărând în acelaşi an prin licitaţie un imobil al Cooperativei Agricole. Iniţial a avut intenţia înfiinţării unei fabrici de bere, idee de la care provine şi denumirea firmei. Berăria s-a dovedit nerealizabilă, iar firma s-a reprofilat de mai multe ori. Astfel între timp a funcţionat ca brutărie, ca fabrică de răcoritoare, iar în prezent activitatea lui principală este comerţul cu lemn semiprelucrat. Din punct de vedere organizatoric firma nu s-a dezvoltat, având un singur conducător, proprietarul, nerezident în localitate deci ne făcând parte din elita locală, iar numărul angajaţilor variind între 3 şi 8 persoane.

FAPEX srl.

Firma a luat fiinţă în anul 2000, de către un bărbat de 38 de ani, provenit dintr-o familie simplă de muncitori (tatăl tractorist la CAP; pe urmă şofer la mina locală, mama casnică), cu studii medii (şcoală profesională), de profesie tinichigiu. După 1990 a lucrat o perioadă ca tinichigiu autorizat, într-un atelier propriu, în sat. Înfiinţarea firmei FAPEX a fost posibilă cu ajutorul semnificativ al unui membru de familie emigrat în străinătate încă în anii 80. Sub conducerea personală a proprietarului firma se ocupă cu comercializarea lemnului semiprelucrat, în colaborare cu o firmă din străinătate a fratelui său. Activitatea firmei se desfăşoară într-un imobil închiriat de la asociaţia FURNICA din localitate, Actualmente proprietarul intenţionează să cumpere un imobil de la staţia AGROMEC, pusă sub licitaţie. Firma funcţionează cu 8-10 angajaţi locali. Firma înfiinţată, deşi deocamdată nu a condus la acumularea unei averi de excepţie în comparaţie cu condiţiile din sat, totuşi reprezintă o importantă sursă de prestigiu în sat, proprietarul fiind ales şi în sfatul de conducere al bisericii. Se poate afirma, că firma pe care conduce îi asigură un statut de elită în sat.

Firmă de comerţ en-gros

Firma a fost înfiinţat în 1996, de către un bărbat cu vârsta de 31 ani, fiul unuia dintre foştii preşedinţi ai CAP-ului. Persoana are studii medii (bacalaureat), după terminarea liceului a lucrat o perioadă ca muncitor la o tipografie din Cluj. Firma lui se ocupă cu comercializarea unui tip special de folie de ambalaj, folosit pentru ambalarea produselor din porţelan. Îşi desfăşoară activitatea pe raza întregii Transilvaniei. Datorită faptului că clienţii (fabricile de porţelan) au plătit cu produse de porţelan, firma a fost nevoit să comercializeze şi aceste produse, în oraşele mari din Transilvania, în primul rând la Cluj. Pentru scopuri de înmagazinare firma a închiriat un spaţiu dintr-un imobil din sat. În prezent activitatea firmei  este în descreştere, datorită faptului, că între timp proprietarul a luat parte ca partener la înfiinţarea unei noi firme (HÖRMANN srl, vezi în continuare). Firma are patru angajaţi.

Din perspectiva analizei noastre este important de menţionat, că această firmă nu asigură statutul de elită proprietarului în măsura în care acest lucru se întâmplă în cazul conducătorului Fapexului. Acest lucru se explică probabil cu doi factori, pe de o parte cu numărul mai mic al angajaţilor locali, pe de altă parte faptului că activitatea firmei nu se desfăşoară în localitate, şi astfel nu este vizibilă locuitorilor.

HÖRMANN srl

Firma a fost înfiinţată în 2001 de către doi fraţi, unul dintre ei fiind proprietarul firmei prezentate mai înainte. Celălalt proprietar este inginer de construcţii, angajat de doi ani la o firmă multinaţională producătoare de materiale de construcţii (YTONG), ca reprezentantul de vânzare a României al acesteia. (Cu câţiva ani mai înainte şi el a înfiinţat o firmă, cu sediul la Cluj, care însă între timp a dat faliment.) Cei doi fraţi au înfiinţat o firmă de comercializare a produselor firmei germane Hörmann. Se ocupă cu comercializarea, instalarea şi automatizarea uşilor de garaje şi uşi industriale, importate din Germania. La înfiinţarea firmei s-au bazat nu atât pe un capital existent, ci pe relaţiile existente prealabil în domeniul de activitate al firmei (este vorba de acelaşi reţea de relaţii pe care se bazează şi activitatea de sales-manager al inginerului de construcţii la firma YTONG, fără să facă concurenţă acesteia). Firma are un sediu în localitate, cu  9 angajaţi în total, toţi din localitate.
Despre această firmă se poate afirma, că datorită pe de o parte a timpului scurt de la înfiinţare, şi pe de altă parte din motive identice cu cele văzute la cazul precedent (activitate desfăşurată în afara localităţii) activitatea proprietarilor nu este urmărită de către săteni, firma astfel asigurând un statut de elită locală cu prestigiu mai mic decât în cazul conducătorului Fapexului.

Obiective economice comerciale mici


În afară de firmele prezentate mai sus în sat funcţionează trei magazine mixte şi teri baruri, toate fiind în proprietatea unor familii locale. Acestea unităţi comerciale, în care de obicei lucrează ca vânzători membrii familiilor respective nu reprezintă o sursă de prestigiu excepţional, proprietarii acestora fac parte din stratul de mijloc a structurii sociale locale.

Întreprinzători agricoli în sat nu sunt. În condiţii locale sunt consideraţi ca gospodari mari cei care conduc o gospodărie cu ceva mai mare decât majoritatea sătenilor, adică în loc de 1-2 vite cresc 3-4, şi au relativ mai mult pământ. Momentan există o persoană, care creşte porci în număr mai mare (30), această “afacere” fiind considerată de către ceilalţi localnici mai mult un experiment decât o întreprindere. E drept, creşterea animalelor nu este ocupaţia principală a persoanei respective, care pe lângă această “minifermă” conduce şi unul dintre magazinele mixte a satului.

Sunt în total cinci asemenea gospodari de frunte. Unul dintre ei este iniţiatorul principal al asociaţiei agricole din sat, un altul e un fost preşedinte de CAP. Alţi doi sunt foşti lucrători din industrie, care după ce au ieşit la pensie s-au apucat de gospodărit, aşa cum au învăţat să facă acest lucru în copilărie.

Instituţii locale cu influenţă asupra elitei culturale

Şcoala generală

Şcoala din localitate funcţionează în două clădiri, grădiniţa fiind într-o clădire separată. Clădirea în care funcţionează şcoala a fost construită în 1963-64, şi funcţionează cu opt clase începând din anul 1968. Predarea se face pe două secţiuni, română şi maghiară, iar în şcoală învaţă copii din şase sate: pe lângă cei din localitate sunt transportate în Căpuşu Mare cu autobuzul şcolar copii din Dumbrava, Căpuşu Mic, Agirbiciu şi Straja.

            Deşi şcoala funcţionează cu profesori de specialitate de peste trei decenii, numai în ultimii zece ani au apărut în personalul didactic şi profesori locali. Până în anul 1990 toţi profesorii făceau navetă zilnică din satele vecine sau din Cluj. Directorul şcolii este de la înfiinţarea şcolii un profesor rezident în Gilău, de unde şi el face navetă zilnică. În 1990 a intrat în personalul didactic un bărbat din localitate, care tocmai terminase universitatea tehnică, terminând facultativ şi specializarea de profesori. În şcoală predă fizică şi tehnică. În 1993 a fost ales director adjunct, în propria interpretare directorul secţiei maghiare din şcoală. În ultimii şapte ani au mai intrat în personalul didactic încă patru tineri (doi bărbaţi şi două femei). Toţi au studii superioare, deşi nu sunt specializaţi ca profesori, sau nu predau materialul în care sau specializat iniţial. Datorită reprofilărilor însă, din punct de vedere formal astăzi şcoala funcţionează  numai cu personal specializat.

            Instituţia şcolii se implementează în mediul lui prin intermediul Consiliului de Administrare a Şcolii. Din acest organ de conducere fac parte pe lângă directorii şcolii reprezentanţii primăriei (viceprimarul) şi reprezentanţii părinţilor. Participarea în acest organ constituie sursa unui prestigiu în plus pentru reprezentanţii şcolii (directorul adjunct).

            Faptul, că înainte de 1990 nu s-a stabilit nici un cadru didactic în localitate însemnă că în sat astăzi nu există un grup de pedagogi mai în vârstă. Trăieşte o singură învăţătoare bătrână în sat, şi ea fără studii superioare. Grupul de profesori de astăzi este foarte tânăr, şi deocamdată nu a avut timp suficient să acumuleze un prestigiu special în sat. Face excepţie în această privinţă directorul adjunct care este şi cel mai vârstnic dintre profesori, şi are şi cea mai multă vechime în instituţie.

Dispensarul medical

Momentan în sat funcţionează un dispensar medical şi o stomatologie. În instituţie lucrează un medic şi un stomatolog, amândoi Clujeni, navetişti. Pe lângă ei lucrează în instituţie încă doi asistenţi, amândoi locali. Situaţia de astăzi reprezintă însă un declin faţă de situaţia deceniilor precedente. În anii 70-80, pentru deservirea regiunii mai largi a fost înfiinţat un sistem de sănătate mult mai complex, alcătuit pe lângă cele existente astăzi dintr-o staţie de salvare, dispensar de maternitate şi farmacie. În această perioadă a majoritatea angajaţilor făceau tot navetă, un medic însă s-a stabilit în sat, un altul locuia în satul vecin (Căpuşu Mic), iar din rândul asistenţilor mai mulţi erau din sat. Maternitatea, staţia de salvare şi farmacia însă au fost desfiinţate în a doua jumătate a anilor 80. Referitor la efectul acestor instituţii la asupra elitei locale actuale putem afirma, că în perioada post-socialistă  a satului instituţiile de sănătate nu contribuie la lărgirea grupului acestora, angajaţii sanitari locali (asistenţii) făcând parte din stratul de mijloc al structurii sociale locale.

Biserica reformată

Biserica este instituţia cea mai veche a satului. Conducătorul lui, preotul este fără îndoială un membru de bază al elitei locale (la întrebarea referitoare la membri elitei locale fiecare intervievat l-a situat pe primul loc). Preotul nu este originar din sat, dar trăieşte aici de 18 ani. Autoritatea absolută pe care are se datorează probabil faptului, că biserica este singura instituţie proprie a satului, cu rol integrator la nivel de sat, toate celelalte instituţii prezentate aici sunt ori ale comunei, ori integrând doar o parte dintre locuitori (instituţii economice). La fel ca şi instituţia, slujbele săptămânale sunt singurele foruri publice de nivel de sat. Iar preotul satului, cu specializarea sa “monopolizează” atât instituţia cât şi slujbele ca foruri publice.[1] Importanţa bisericii este semnalată în mod grăitor de existenţa şi activitatea organului lui de conducere, “presbiteriatul”. Presbiteriatul se alege anual, pe bază de alegeri deschise de către membrii bisericii. Sunt propuse ca membrii persoanele cele mai prestigioase din sat, astfel compoziţia presbiteriatului oglindeşte într-un fel viziunea de elită a locuitorilor satului. Fiind alcătuit din 21 membrii, în presbiteriat apare elita mai largă a satului. Pe baza ocupaţiei fac parte din presbiteriat

un întreprinzător — proprietarul firmei FAPEX
doi proprietari de magazine mixte din sat
patru industriaşi mici: 
- un tinichigiu de maşini cu atelier propriu
- un tinichigiu de acoperiş, conducător de construcţii
- un şofer cu autorizaţie
- un comerciant cu articole artizanale şi şofer taximetrist
un maistru de la întreprinderea minieră
ceilalţi sunt muncitori calificaţi, majoritatea deja pensionar

Toate persoanele menţionate aici se ocupă şi cu gospodărit, dar acesta fiind(e plasată) considerată activitatea secundară nu constituie un criteriu de diferenţiere. Intervievatul a menţionat doar în legătură cu o singură persoană amintită, că respectivul se ocupă şi de gospodărit, în cazul unui gospodar de frunte.

După cum spunea preotul, din presbiteriat fac parte oamenii de frunte ai satului, cu excepţia celor mai preocupate persoane din elită. Aceasta este motivul absenţei viceprimarului (primarul nu aparţine de biserica reformată, vom prezenta cazul lui în cele ce urmează) sau al directorului adjunct.

Trebuie menţionat şi faptul, că generaţiile mai tinere, datorită participării lor mai rare la evenimentele bisericeşti sunt greu de propuşi în presbiteriat, iar părerea lor despre eminenţii satului influenţează mai greu compoziţia acestuia.

Administraţia locală

Specialitatea funcţiilor din administrarea locală este aceea, că îndeplinirea lor necesită un tip de aptitudine, capabilitate pentru rezolvarea anumitor probleme. În această privinţă gruparea elitei pe baza tipului de capital dominant este irelevantă, funcţiile administraţiei locale putând fi ocupate de persoane dotate cu oricare dintre cele două capitaluri. În comuna Căpuşu Mare, comună alcătuită din nouă sate, locuite de două grupuri etnice mai mar, câştigarea celor două funcţii administrative (primar şi viceprimar) s-a dovedit a fi determinată de doi factori principali: apartenenţa la grupul etnic şi la comunitatea satului propriu. Căpuşu Mare, centru de comună locuită în peste 95% de maghiari, nu avea şanse de a ajuta un consătean (care este totodată şi co-etnic) în funcţia de primărie. În scopul succesului la ultimele alegeri căpuşenii l-au convins pe poliţistul trecut în pensie a satului să candideze la funcţia de primar. Poliţistul, de etnie română,  trecut în rezervă doar de câţiva ani, locuieşte în sat de 18 ani şi în tot acest timp a avut relaţii bune cu populaţia. În mare parte datorită suportului locuitorilor din Căpuş a şi câştigat alegerile, iar pe baza rezultatelor generale funcţia de viceprimar a fost încredinţat unui candidat maghiar, tot din satul Căpuşu Mare. Astfel în comuna cu nouă sate ambele funcţii importante din administraţie au fost câştigate de către locuitorii centrului de comună.

Cu toate acestea primarul nu este privit ca membru a elitei locale, ceea ce ne semnalizează că simpla ocupare a unei funcţii administrative nu conduce neapărat la reevaluarea unei persoane. Excluderea în continuare al poliţistului-primar din elita satului poate avea ca o altă cauză apartenenţa lui la etnia minoritară a satului, argumentele sătenilor însă se referă la (in)competenţa lui de conducere, respectiv la ne satisfacerea  aşteptărilor (neconcretizate dealtfel). Cazul ne semnalizează, că avantajele unei funcţii administrative pot fi valorificate doar dacă se asociază cu alte tipuri de capitaluri. Astfel se întâmplă în cazul viceprimarului, care face parte din elita locală la fel de unanim ca şi preotul sau directorul adjunct al şcolii. Înaintea ocupării acestei funcţii a fost întreprinzător, deschizând un magazin mixt în sat. În ochii sătenilor el este de fapt “adevăratul primar”, cel puţin pe baza celor spuse de către intervievaţi.

Caracterizarea generală a elitei locale. Grupuri componente si traiectoria acestora.

După cum am precizat în introducerea acestui studiu, în scopul delimitării elitei locale am folosit două metode. Pe de o parte pe baza literaturii de specialitate am elaborat o definiţie operaţionalizată a elitei locale, urmând să includem în rândul elitei toţi locuitorii satului care satisfac criteriile formale stabilite (vezi definiţia la subcapitolul delimitarea populaţiei cercetate). Pe de altă parte am încercat o delimitare a elitei pe baza părerii subiective a localnicilor intervievaţi. Cu ajutorul acestor două metode am inclus în elita locală 19 persoane, despre care am strâns date biografice, cu o mare parte dintre ei făcând şi interviu. În ceea ce urmează vom prezenta o caracterizare generală a elitei locale astfel delimitate. Pentru această caracterizare vom lua în considerare şi informaţiile obţinute din analiza compoziţiei presbiteriatului bisericii locale.

Astfel putem afirma, că elita locală din Căpuşu Mare se compune din trei grupuri, două fracţiuni economice şi una culturală: “întreprinzătorii”, “gospodarii de frunte” şi “intelectualii”. Pe lângă aceste trei grupuri apare (sub semnul întrebării) cazul izolat al unei elite pur administrative.

În categoria mai largă a întreprinzătorilor din Căpuş sunt distinse trei  tipuri, pe baza unor criterii formale şi a modului de activitate, în primul rând pe baza “conduitei de întreprinzător” al proprietarului. Sunt consideraţi ca “întreprinzătorii” propriu zişi patronii care conduc firme care se ocup cu producţie, sau comerţ en-gros. Sunt incluse în acestă categorie şi acei proprietari de magazine mixte, care au o conduită de întreprinzător (evaluare subiectivă a localnicilor, dar care are la bază şi existenţa angajaţilor). Majoritatea magazinelor mixte şi a barurilor constituie însă a categorie aparte, (să le numim “prăvălii”). Principala caracteristică a acestora este, că ele funcţionează ca întreprinderi familiale, fără să angajeze forţă de muncă externă, şi a căror proprietari nu au o conduită de întreprinzător. Pe lângă aceste două tipuri mai există şi marea categorie a “comercianţilor”, cei care din punct de vedere formal sunt întreprinzători, dar se ocupă de comercializarea articolelor artizane.

Această tipologie este ierarhică, dintre ele doar “întreprinzătorii” făcând parte din elită. Grupul de întreprinzători astfel delimitată este alcătuit din întreprinzători de tip “self-made-man”, firmele lor în nici unul dintre cazuri nu se bazează pe capital economic moştenit, sau pe procurarea unor averi din fostele obiective economice socialiste.  Toţi membrii acestui grup sunt tineri sau între două vârste (între 30 şi 40 ani). Ca şi comportament le este caracteristic experimentarea cu modul de existenţă al întreprinzătorului. În activitatea lor sunt foarte flexibili, pot schimbă cu uşurinţă profilul activităţii (o parte dintre ei a mai avut şi alte încercări de a întreprinde). Au un nivel de şcolaritate medie, unii chiar studii superioare. Traiectoria grupului este în ascendenţă, practic sunt consideraţi singurul grup de elită economică locală, fapt semnalat şi de alegerea unora dintre ei în presbiteriatul bisericii. Vizibilitatea activităţii firmei, activitate locală, şi numărul cât mai mare de angajaţi rezultă un prestigiu mai mare pentru proprietar.

Grupul gospodarilor de frunte se constituie din gospodari care practică activitate agricolă în dimensiuni relativ mari faţă de gospodăriile obişnuite a sătenilor. Sunt consideraţi gospodari mari cei care ţin 3-5 vaci, şi prelucrează un teren de 5-10 hectare. Aceste gospodării sunt gospodării ţărăneşti, cu scop autarhic, cu producţie minimală pentru piaţă, vânzând doar surplusul produs. Nivelul mediu de şcolaritate a grupului este joasă, majoritatea terminând 8 clase în copilărie, şi un curs de specializare la vârstă adultă, ca angajaţi (majoritatea fiind fost lucrător din industrie, momentan pensionar). Vârsta medie a grupului este deci ridicată, toţi membrii grupului fiind între 55-70 ani. În cazul acestui grup se ivesc cazuri de acaparare a unor bunuri mai valoroase (tractoare şi utilaje agricole) din fosta cooperativă agricolă, fără însă ca astăzi acest fapt să constituie un factor de diferenţiere între ei. Prestigiul grupului este în scădere, pe de o parte datorită vârstei, pe de altă parte incapacităţii lor de a obţine rezultate semnificative în perioada post-socialistă. Nu sunt tineri, care să continue acest tip de activitate, cel puţin în această formă de tip ţărănească, autarhică, şi astfel este posibil ca grupul să dispară. Şi astăzi, apartenenţa acestui grup la elita locală este foarte discutabilă. Acest lucru este confirmat şi de excluderea lor graduală din presbiteriat (deşi acest proces nu se întâmplă intenţionat).

Grupul elitei culturale (“intelectualii”) se compune din cinci profesori şi preotul. Este fracţiunea de elită cea mai tânără, fără preotul satului vârsta medie a grupului este în jur de 25-27 ani. Toţi membrii grupului au studii superioare, terminate la instituţii de învăţământ cu prestigiu mijlocie (politechnică, facultatea de educaţie fizică, pedagogie religioasă etc.). Traiectoria grupului este ascendent, datorită circumstanţelor speciale din sat, şi anume inexistenţa unui grup prealabil de profesori specializaţi. (cu aceşti parametri în alte comune grupul s-ar afla în descendenţă). Grupul este şi cea mai eterogenă dintre grupurile elitei locale, în privinţa vârstei, sexului şi a prestigiului. Pe când majoritatea profesorilor sunt foarte tineri, directorul adjunct al şcolii şi preotul sânt mai înaintaţi în vârstă. În strânsă legătură cu vârsta, prestigiul membrilor variază în mod radical. Acest grup este totodată şi singurul, care include şi femei (două profesoare), prestigiul cărora însă este foarte scăzută, includerea lor în elita locală datorând exclusiv delimitării formale acesteia. 

            Pe lângă aceste grupuri trebuie să ne amintim şi de un caz special, cel al primarului. El ar reprezenta situaţia elitei pur administrative, fără capital special acumulat. Prestigiul lui rămâne în urma viceprimarului (care pe lângă funcţia de conducere este membrul fracţiunii economice), şi după ieşirea din funcţie probabil va scădea şi mai mult. Această prognoză este întărit şi de cazul unui fost viceprimar, dealtfel angajat ca subinginer la întreprinderea minieră din sat, a cărei prestigiu a cunoscut o semnificativă creştere în timpul îndeplinirii funcţiei, dar şi o descreştere după expirarea mandatului.

            Să încheiem analiza noastră cu un amănunt bazat pe modul de delimitare subiectivă a elitei de către localnici: este foarte clar, că pe lângă diviziunea elitei locale pe baza tipului de capital avut la dispoziţie (în formulare locală pe baza ocupaţiei) sătenii aplică şi o altă diviziune, o segmentare verticală. Ei disting foarte clar miezul elitei locale, format din trei persoane, toţi ocupând funcţiile importante din sat: preotul, directorul adjunct al şcolii, şi viceprimarul.  Aceste persoane sunt foarte clar distinşi de ceilalţi membrii a elite, care formează o ”zonă secundară” a elitei locale. 

Concluzii

Pe baza analizei efectuate am putut constata, că în elita rurală a zilelor noastre (sau cel puţin în satul în care am efectuat cercetarea) putem întâlni toate tipurile de elită rurală descrise în literatura de specialitate. Astfel elita cercetată se alcătuieşte din trei subgrupuri. Putem vorbi de o elită rurală culturală, alcătuit din profesori şi preoţi (contrar aşteptărilor noastre nu există un personal de asistenţă medicală cu studii superioară rezidentă în sat), de o elită întreprinzătoare, alcătuit din întreprinzători locali, şi o elită a gospodarilor, format din gospodarii de frunte a satului. Sub semnul întrebării putem vorbi şi de prezenţa ale unei elite pur administrative, care însă într-o perspectivă diacronică se pare că este accidentală şi temporară, funcţiile economice în mod normal fiind ocupate de către persoane, care dispun de un prestigiu mai ridicat datorită apartenenţei lor la una din grupurile de elită amintite mai sus.

Analizând dinamica acestei elite am putut constata că două dintre aceste fracţiuni de elite, întreprinzătorii şi intelectualii se află în ascendenţă. Grupul întreprinzătorilor este în curs de formare, cu o creştere continuă de prestigiu. Traiectoriul ascendent al elitei culturale locale (grupul intelectualilor) se datorează faptului, că este şi acesta în curs de formare. Dat fiind, că în perioada socialistă în sat nu s-a stabilit o asemenea elită culturală, acest grup nu are precedent, astfel acesta reuşeşte să acumuleze prestigiu în pofida faptului, că prin formarea lui reprezintă în acelaşi timp o scădere a nivelului de specializare al personalului didactic din sat. Grupul gospodarilor de frunte se află în descendenţă, traiectoriu determinat de incapacitatea membrilor lui de a se transforma în întreprinzători agricoli. Deşi doar membrii acestui grup au reuşit să profite de procesul de desfiinţare a unor obiective economice socialiste locale, gospodăriile lor ţărăneşti au o eficacitatea foarte joasă faţă de profiturile altor îndeletniciri din sat, şi astfel această îndeletnicire nu atrage tinerii. Se poate presupune, că fără o schimbare radicală a factorilor producţiei agricole (subvenţii de stat) acest grup s-ar putea să iasă din componenţa elitei rurale.

            Pe baza delimitării elitei de către localnici putem constata, că şi astăzi criteriul principal al apartenenţei la elită o constituie ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie locală. Pe baza acestui criteriu imaginea de elită locală a localnicilor este puternic segmentată, având un miez alcătuit din conducătorii principalelor instituţii locale (şcoala, biserica şi primăria), urmat de o zonă secundară, alcătuită din membrii grupurilor de elită descrisă în analiză.


Bibliografie

Biró A.Z. et al: Gazdasági elit a Székelyföldön — 1993. (Elită economică în Secuime) In: Változsban? Elemzések a romániai magyar társadalomról. KAM füzetek,  ProPrint, 1995, Miercurea Ciuc.

Brucan, S.:       Noile stâlpi ale puterii din România. Bucureşti, 1997

Bourdieu, P:     Ökonomische Kapital, kulturelles Kapital, soyziales Kapital (trad. magh.). In: Angelusz, R. (red.) :A társadalmi rétegződés komponensei, Új mandátum, Budapesta, 1997.

Bourdieu, P.:    Avenir de classe et causalité du probable (trad. magh.). In: Ferge, Zs. (red.): A társadalmi egyenlőtlenségek újratermelődése, Gondolat, Budapesta, 1978

Egyed, Á.:        Schimbare şi tradiţie în structura economică şi socială a Transilvaniei în capitalism. Societatea satului. (lb. magh.). In: Egyed A.: Falu, város, civilizáció. Ed. Kriterion, 1981, Bucureşti.  

Erdei, F.:          A magyar falu (Satul maghiar).  Akademiai Kiadó, Budapesta

Kiss, D.:           Transformările elitei locale din comuna  Ceuaşu de Câmpie. Manuscris.

Kiss, T.:           A szocialista típusú modernizáció társadalmi-gazdasági hatásai Vajdakamaráson (Efectele socio-economice a modernizării de tip socialist la Vaidacămăraş). Lélekjelenlét, 2000/1, Cluj-Szeged.

Sampson, S.:   Bureaucracy and Corruption as Anthropological problem: A Case Study from Romania. Folk, Vol. 25,  1983

Szelényi, I.:      Az értelmiség útja az osztályhatalomhoz (Drumul intelectualităţii către puterea de clasă) Ed. Gondolat, 1989, Budapesta

Verdery, K.:     Transylvanian Villagers: Three Centuries of Political, Economic end Ethnic                                   Change, Berkeley U. of California Press, 1993

Takacs, K.:      Az elit szociológiai fogalmáról (Despre notiunea sociologica a elitei).                                          Szociologiai Figyelő, 1998/1, Budapesta.

Vedinaş, T.:      Introducere în sociologia rurală. Polirom, 2001, Iaşi

Zulean, M.:       Emergenta elitei antreprenoriale în societatea românească postcomunistă. Revista de Cercetări Sociale, 1996/2, Bucuresti.



[1] În cazul tratării bisericii reformate recurs la o simplificare, considerându-l o instituţie care integrează întregul sat. În realitate nu fac parte din această biserică cele şapte familii ortodoxe din sat. Considerăm însă, că numărul mic al acestor persoane, repsectiv inexistenţa în sat a unei biserici ortodoxe rezultă doar o mică “distorsionare” celor prezentate referitor la bisrica reformată.